Sari la conținut

Cine trebuie să folosească sistemul, care este termenul și cum se transmit corect facturile în 2026.

RO e-Factura este sistemul național prin care facturile sunt transmise electronic către Ministerul Finanțelor. Sistemul verifică documentul, îi aplică sigiliul electronic și îl pune la dispoziția destinatarului.

Un document PDF trimis pe e-mail nu reprezintă, singur, o factură transmisă prin RO e-Factura. Pentru respectarea obligației este necesară transmiterea documentului în formatul acceptat de sistem.

Cine trebuie să folosească sistemul?

Obligația se aplică, în principal și cu excepțiile prevăzute de lege, următoarelor relații:

  • B2B — facturi emise între operatori economici.
  • B2G — facturi emise către instituții și autorități publice.
  • B2C — facturi emise către persoane fizice, cu respectarea excepțiilor prevăzute de lege.

În relația B2C, transmiterea facturii în sistem nu înlocuiește obligația emitentului de a o furniza clientului prin modalitatea stabilită cu acesta.

Termenul aplicabil în 2026

Pentru facturile emise începând cu 1 ianuarie 2026, termenul-limită de transmitere în RO e-Factura este de 5 zile lucrătoare de la data emiterii, fără a depăși 5 zile lucrătoare de la termenul legal de emitere a facturii.

Cum se transmite factura?

  • Factura este generată în formatul electronic acceptat de sistem, de regulă XML.
  • Documentul este transmis prin Spațiul Privat Virtual, direct sau printr-un program de facturare integrat.
  • Sistemul verifică structura facturii și aplică sigiliul electronic al Ministerului Finanțelor.
  • Mesajul de validare trebuie verificat, iar eventualele erori trebuie corectate fără întârziere.

Ai nevoie de ajutor pentru configurarea e-Factura?

AZALL te poate ajuta cu formalitățile și cu configurarea unui software terț compatibil. Nu furnizăm un portal propriu RO e-Factura și nu procesăm facturi direct prin acest site.

Contactează-ne

Contactează-ne

Consultanță 100% gratuită

Ne poți contacta telefonic, prin e-mail sau WhatsApp și îți oferim cea mai bună soluție pentru nevoia ta. Dacă ești mulțumit, batem palma și îi dăm drumul la treabă.

Cu ce te putem ajuta?

Completează detaliile de mai jos și revenim cu un răspuns.

Folosim datele pentru a răspunde solicitării tale. Detalii în Politica de confidențialitate.